SANATATE

Alertă printre specialişti: Boala care face ravagii în rândul copiilor şi adolescenţilor

Foto: Pinterest.com

Alertă în rândul specialiştilor din sănătate. Aceasta este boala care face ravagii în rândul copiilor, dar şi printre adolescenţi.

 

Numărul copiilor şi adolescenţilor obezi a crescut de zece ori în ultimele patru decenii, arată datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Dacă trendul actual continuă, numărul copiilor şi adolescenţilor obezi îl va depăşi, în următorii cinci ani, pe cel al celor normoponderali sau subponderali, potrivit celui mai recent studiu în acest domeniu realizat de Imperial College London şi OMS.

 

Cercetarea reprezintă analiza din punctul de vedere al greutăţii şi înălţimii a aproximativ 130 de milioane de oameni cu vârste de peste cinci ani (31,5 milioane cu vârsta cuprinsă între 5 – 19 ani şi 97,4 milioane de peste 20 de ani). Peste 1000 de persoane au contribuit la realizarea studiului, catalogat drept cea mai mare cercetare epidemiologică din istorie. Principalii factori pe care i-au urmărit specialiştii au fost indexul de masă corporală şi cum a evoluat obezitatea la nivel mondial din 1975 până în 2016.

Rata obezităţii în rândul copiilor şi adolescenţilor din întreaga lume a crescut de la sub 1% în 1975, la aproape 6% în rândul fetelor (50 de milioane de fete) şi aproximativ 8% în rândul băieţilor (74 milioane) în 2016. Aceste cifre se traduc într-o creştere de până la 10 ori a ratei obezităţii în rândul copiilor şi adolescenţilor, de la 11 milioane de persoane în 1975, la 124 de milioane în 2016. Mai mult, 213 milioane de copii şi adolescenţi erau supraponderali, dar nu obezi, în 2016.

Care este distanța optimă pentru a-ți PROTEJA OCHII când te uiți la TV

O tânără pasionată de fitness a murit la doar 25 de ani, ca urmare a suplimentelor pe care le lua

De ce ai senzaţie de somn după ce mănânci: Specialiştii oferă răspunsul şi ne spun ce trebuie să nu facem

„În ultimele patru decenii, ratele obezităţii în rândul copiilor şi adolescenţilor au explodat la nivel global şi continuă să urmeze acest trend ascendent în ţările slab şi mediu dezvoltate. Recent, aceste rate au stagnat în ţările dezvoltate, însă nivelul rămâne inacceptabil de ridicat şi aici”, a explicat autorul principal al studiului, profesorul Majid Ezzati.

Apariţie SPECTACULOASĂ pe cer/ „Mâna lui Dumnezeu“, deasupra unui oraş din Brazilia

Reuşită senzaţională a cercetătorilor: Descoperirea care poate duce la încetinirea procesului de îmbătrânire

Cum să îți ajuţi partenerul pentru a deveni MAI BUN în pat

„Aceste trenduri îngrijorătoare reflectă impactul marketingului şi al politicilor alimentare la nivel global, cu mâncărurile sănătoase şi nutritive mult prea scumpe pentru bugetul familiilor şi comunităţilor sărace. Trendul prezice dezvoltarea unei generaţii de copii şi adolescenţi obezi şi a incidenţei tot mai mari a anumitor boli, cum ar fi diabetul. Trebuie să găsim căi prin care să facem mâncarea sănătoasă şi nutritivă mai accesibilă acasă şi în şcoli, în special în rândul familiilor şi comunităţilor sărace şi să impunem reguli şi taxe care să-i protejeze pe copii de mâncărurile nesănătoase”, a adăugat specialistul, conform thelancet.com.

Autorii studiului susţin că dacă trendurile de după anul 2000 continuă, nivelul obezităţii în rândul copiilor şi adolescenţilor îl va depăşi pe acela al celor care au o greutate normală şi al celor subponderali în următorii cinci ani.

Totuşi, numărul mare de copii cu subponderabilitate medie sau gravă este o altă problemă de sănătate publică, în special în cele mai sărace regiuni ale lumii. Acest lucru reflectă pericolul pe care îl reprezintă malnutriţia în toate formele sale, fie că vorbim despre subponderabilitate sau suprabonderabilitate ca şi consecinţă a acesteia.

Aceste lucruri sunt cauzate în special de consumul de mâncăruri cu conţinut energetic extrem de ridicat, în special carbohidraţi procesaţi, care conduc la creşterea în greutate şi la consecinţe nefaste asupra sănătăţii pe tot parcursul vieţii.

„Aceste date ne reamintesc şi întăresc ideea că supraponderabilitatea şi obezitatea reprezintă nişte crize în domeniul sănătăţii în ziua de astăzi şi ameninţă că se vor înrăutăţi în anii care vor urma dacă nu începem să luăm atitudine imediat”, a explicat coordonatorul programului de prevenire a bolilor netransmisibile, Fiona Bull.

OMS a emis deja multiple ghiduri pentru stoparea creşterii ratei obezităţii în rândul adolescenţilor, însă este nevoie ca acestea să fie şi puse în practică. Organismul încurajează ţările lumii să facă eforturi în direcţia reducerii consumului de alimente ultra-procesate, cu conţinut caloric foarte ridicat şi sărace în nutrienţi. De asemenea, specialiştii avertizează şi asupra efectelor stilului de viaţă sedentar şi încurajează promovarea activităţilor în aer liber şi a efortului fizic susţinut prin intermediul sportului.

Comentarii: