SANATATE

Boala cronică a bărbatului tânăr. CÂND şi DE CE trebuie să mergi urgent la medic!

Tinereţea, din păcate, nu este o garanţie a unei stări de sănătate excelentă. Există anumite afecţiuni ce pot cauza suferinţe, mai ales în rândul bărbaţilor, încă de la o vârstă fragedă.

Spondilita anchilozantă este cunoscută şi sub denumirea de boala cronică a bărbatului tânăr deoarece aceasta afectează tinerii cu vârste cuprinse între 19-20 ani, deşi cel mai adesea debutul acestei boli are loc în jurul vârstei de 40-45 de ani.

Din păcate, acestă boală pare să afecteze cam 0,4 – 0,5% din populație și adesea este cea mai frecventă afecțiune inflamatorie a coloanei.

Din nefericire, oamenii nu sunt obișnuiți ca la primul simptom de durere, mai ales la nivelul coloanei, să se prezinte la medicul de specialitate pentru a se supune unor investigații medicale care să depisteze la timp cauza. Chiar dacă durerea lombară este des întâlnită, aceasta de cele mai multe ori este pusă pe seama poziției incorecte de la birou, a statului prelungit pe scaun sau a oboselii.

Trebuie totuși precizat faptul că nu orice durere de spate înseamnă că este prezentă spondilita anchilozantă. Însă în cazul în care durerea persistă mai mult de trei luni este obligatorie vizita la medicul specialist pentru a putea începe imediat tratamentul corect.

Mai mult sex duce automat la o relație mult mai fericită, nu? Cercetătorii au aflat ALTCEVA!

Secretul longevităţii: ce INGREDIENTE folosesc chinezii pentru a trăi mai mult

Debutul bolii

Spondilita anchilozanta debuteaza cu o inflamatie la nivelul articulatiei coloanei vertebrale, dar poate asocia si o inflamatie a ochilor sau a altor articulatii (in special articulatia coapsei) si ocazional afecteaza inima, plamanii sau cutia toracica. Daca inflamatia continua in timp, va conduce la cicatrizare si leziuni permanente. La unele persoane, boala este usoara si progreseaza incet, iar simptomele nu devin niciodata severe. Alte persoane pot prezenta o boala mai agresiva.

Agravarea sau nu a spondilitei anchilozante, depinde de numerosi factori, cum a fi varsta la care debuteaza, cat de devreme este pus diagnosticul si ce articulatii sunt implicate. Desi este prea devreme pentru a se spune cu exactitate, cercetatorii spera ca tratamentul precoce cu medicamente de ultima generatie, va scadea procesul inflamator, va preveni cicatrizarea si va limita progresia bolii.

Legătura dintre alimente și organe. Cum ne indică natura ce să mâncăm!

Chimia din farfurie. IATĂ cum ARATĂ aditivii alimentari pe care îi mănânci zilnic

Adevărul despre salamul de Sibiu: de ce unele produse sunt ieftine, iar altele sunt foarte scumpe?

Spondilita anchilozanta usoara sau la debut

Spondilita anchilozanta de obicei debuteaza cu o durere surda la nivelul coloanei vertebrale inferioare si rigiditate a spatelui. Unele persoane cu spondilita prezinta episoade de accentuare a durerii si rigiditate care dureaza cateva saptamani inainte de a scadea in intensitate. Astfel:

-scheletul afectat de la nivelul coloanei inferioare si mijlocii, articulatia coapselor sau gatului pot deveni dureroase, rigide si cu o limitare a miscarii; durerea tinde sa se amelioreze incet, pe parcursul unei perioade cateva saptamani sau luni si este de cele mai multe ori, greu de gasit punctul in care aceasta apare; rigiditatea este mai agravata de obicei dimineata; activitatea fizica ajuta la ameliorarea durerii si rigiditatii
-un sentiment de oboseala este obisnuit pe masura ce progreseaza boala; oboseala provine din lupta organismului cu procesul inflamator, care face parte din spondilita anchilozanta si in urma rigiditatii si durerii
-se poate produce inflamatia irisului; acest proces se numeste irita si apare la 25-30% din pacientii cu spondilita anchilozanta; simptomele de irita sunt durerea si inrosirea ochiului si fotosensibilitate (sensibilitate la lumina).

Știai ASTA despre clătite? Ce NU trebuie să faci când le prepari

Cele mai tari COMBINAȚII de costume de baie din 2017

Cel mai mare duşman al dietei: Cafeaua şi laptele la micul dejun

Spondilita anchilozanta severa sau forma avansata

Daca in timp inflamatia continua, se poate ajunge la cicatrizare prin fibroza si leziuni permanente:

-fibrozarea coloanei vertebrale produce unirea vertebrelor (fuziune sa anchiloza); pe masura ce vertebrele fuzioneaza, durerea de spate va disparea treptat, dar coloana vertebrala va ramane foarte rigida si exista imposibilitatea indoirii sale; este mult mai probabila fracturarea unei coloane anchilozate in cazul unui traumatism, mai ales la nivelul gatului (coloanei cervicale)
-modificarile coloanei vertebrale pot pune probleme in mentinerea echilibrului, sigurantei si mobilitatii organismului; coloana vertebrala superioara se curbeaza catre anterior, pana in momentul in care va deveni foarte greu pentru pacient sa priveasca in fata; pe masura ce coloana isi pierde curbura normala, va deveni mult mai dificil mentinerea echilibrului stand in picioare sau in mers, mai ales daca sunt afectate si articulatiile soldului
-poate fi afectata si functia respiratorie, datorita curburii anterioare accentuate a coloanei vertebrale superioare si a rigiditatii cutiei toracice; spondilita anchilozanta severa poate, de asemenea, sa produca o cicatrizare la nivelul plamanilor (numita fibroza pulmonara) ceea ce poate creste riscul de aparitie a infectiilor pulmonare; acestea pot sa accentueze si mai mult problemele fumatorilor intrucat plamanii acestora sunt deja predispusi la infectii si cicatrizari pulmonare
-cicatricele care apar la nivelul ochilor pot provoca scaderea acuitatii vizuale si glaucom
-in cazuri destul de rare, poate sa apara cicatrizarea miocardului iar valvele cardiace pot deveni inflamate; acest lucru va face inima sa nu mai pompeze sange cat este necesar (insuficienta cardiaca); artera cea mai importanta care porneste de la nivelul cordului (aorta) poate fi, de asemenea afectata, devenind inflamata si dilatata la nivelul la care porneste din cord.

Se ia in considerare ca rigiditatea cutiei toracice poate fi resimtita ca un disconfort sau ca o presiune asemanatoare cu cea din infarctul de miocard. Spondilita anchilozanta poate sa ii ingreuneze cordului functia si sa ii scada eficienta. In cele din urma infectia pulmonara este frecventa in formele severe de spondilita anchilozanta.

Primăria Romei vrea să restricționeze accesul turiștilor la Fontana di Trevi

Revoluţie în medicină: S-a descoperit planta care poate vindeca 100 de boli

Kate Middleton, baie de mulțime în Luxemburg. Ce ținute a abordat Ducesa / FOTO

Daca apar simptome ale afectarii cardiace sau pulmonare, inclusiv presiune sau durere la nivelul toracelui, insotite de dificultati in respiratie, se recomanda adresarea imediata la medic, pentru a se exclude existenta unor afectari severe cardiace sau pulmonare.

Spondilita anchilozanta este cea mai frecventa boala cu predispozitie familiala dintre toate bolile reumatologice, numite spondilartropatii. In aceasta grupa de boli fac parte si artrita psoriazica, artrita reactiva (sindromul Reiter), artrita enteropatica (afectiuni articulare asociate cu boala inflamatorie intestinala). Desi inflamatia coloanei vertebrale apare si in alte afectiuni, este mai putin frecventa si mai putin severa decat inflamatia care apare in spondilita anchilozanta.

Comentarii: