NUTRITIE

Dieta în funcție de TEMEPERAMENT

Foto: Pinterest.com

Sănătate, armonie cu tine însuţi, echilibru, oricine şi le doreşte, puţin reuşesc să se bucure de ele. Oare de ce? Din cauza unui dezechilibru energetic, ar răspunde un adept al medicinei tradiţionale chineze. Cum îl redobândeşti însă?

Potrivit principiilor filosofiei chineze, toate aspectele universului, deci şi ale vieţii, sunt guvernate de echilibrul dintre două forţe antagoniste, dar complementare, cunoscute sub denumirea de yin şi yang, aflate într-o transformare continuă: ziua se transformă în noapte, vara în iarnă, activitatea în odihnă, tinereţea în bătrâneţe, viaţa în moarte şi moartea în renaştere.

Înţelegerea acestui principiu al dualităţii şi aplicarea lui în viaţa de zi cu zi sunt cea mai bună cale de a te bucura de o viaţă îndelungată, o bună stare de sănătate fizică, dar şi mentală.

De la o extremă la alta

Toate dezechilibrele fizice sau mentale cu care te confrunți la un moment dat pot fi explicate printr-un exces de yin (încărcătură energetică negativă) sau de yang (încărcătură energetică pozitivă), fie că e vorba de hrană, de atitudini sau stil de viaţă. Pentru redobândirea echilibrului energetic prin alimentaţie, se recomandă a se consuma cu preponderență anumite alimente, acestea având la rându-le, ca tot ce există în univers, încărcătură energetică ori pozitivă, ori negativă.

Avertisment important al specialiştilor: Ce e INTERZIS să cauţi pe Google

La fel, tipul de personalitate căruia îi aparţii şi de care ar trebui să ţii seama. Atunci când consumi alimente ce nu sunt în armonie cu nevoile propriului tău organism, acesta, în încercarea de a se menţine în echilibru în ce priveşte starea fizică, dar şi cea mentală, transmite semnalul nevoii de semn opus, manifestată prin tot felul de pofte (de dulce, picant, cafea, alcool). Şi-i dai ascultare, nu-i aşa? Dar un asemenea balans de la o extremă la alta îl şubrezeşte, ducând la dezechilibre de tot felul.

Păcatele omului modern

S-a constatat că, în general, modul de alimentaţie al omului modern – majoritatea alimentelor fiind preponderent yin – duce în mod inevitabil la o amplificare a acestui tip de energie, urmarea fiind creşterea incidenţei unor afecţiuni de natură yin, precum tumorile, diabetul, reumatismul. Şi nu sunt nici pe departe singurele urmări negative ale alimentaţiei din vremurile moderne!

Cum scapi de DEPENDENȚA de zahăr în DOAR 3 zile. Meniu personalizat

A slăbit 32 de kilograme! Ce DIETĂ a ținut Cătălin Crișan

Când se consumă prea multă hrană yin, se ajunge lesne la oboseală cronică, indolenţă, obezitate, reţinerea apei în ţesuturi, paliditate bolnăvicioasă, lipsa de strălucire a ochilor şi a pielii, iar când excesul de yin este prea mare, persoana respectivă devine foarte receptivă la influenţele din mediu, putând ajunge la a se confrunta şi cu tulburări psihice. În asemenea situaţii, se recomandă creşterea aportului de alimente yang. Alimentele yin le sunt recomandate celor irascibili, stresaţi, aflaţi mai tot timpul sub tensiune, pentru a o domoli şi a-şi revitaliza organismul.

Foto: Pinterest.com

Nici excesul de alimente yang nu rămâne fără urmări – dureri de inimă, constipaţie, erupţii cutanate şi ulcere, situaţii în care se recomandă creşterea aportului de alimente yin. Aşadar, măsură în toate! este recomandarea celor de la enjoythemomentrituals.com

Există cinci tipuri de temperament

Potrivit nutriţioniştilor extrem-orientali, există cinci tipuri de personalitate: yin, yang, hiper-yin, hiper-yang şi neutru.

Care este cea mai eficientă metodă de ELIBERARE a stresului din organism

Pe lângă calitatea nutritivă a alimentelor, în alegerea lor ar trebui să se ţină seama şi de încărcătura lor energetică, aceasta urmând să influenţeze considerabil starea de bine. Aşadar, e important ca o persoană cu un temperament predominant yang să nu consume prea multe alimente yang fiindcă produce un dezechilibru energetic care, mai târziu, poate avea repercusiuni asupra sănătăţii. La fel, în cazul unei persoane yin sau hiper-yin, hiper-yang.

Cine este yin

Persoanele de statură mijlocie cu ten palid, mâini fine şi lungi, emotive, calme, intuitive, romantice, dar şi suspicioase, indecise şi subiective. Se remarcă atât prin a fi practice şi cu spirit de observaţie, cât şi prin aceea că se frământă interior cam mult.

Predispoziţii: oboseală cronică, angoasă, coşmaruri, inapetenţă, alergii cutanate, sinuzite, rinite alergice, eczeme, astm.

La ce pericole te expui dacă porţi mai multe zile o pereche de pantofi

Cele mai IEFTINE alimente pentru scăderea colesterolului

Alimente recomandate: carne albă şi roşie, mezeluri slabe, lactate, ouă fierte tare, toate legumele

De evitat: excesul unui singur tip de alimente, căci ar putea suprasolicita organismul, favorizând stagnarea sângelui, precum şi a energiei.

Cine e hiper-yin

Indivizii înalţi şi slabi, cu tegumente palide, cearcăne, mâni moi, lipsite de vlagă. Contemplativi din fire, cu înclinaţii artistice, capricioşi şi inconstanţi.

Predispoziţii: stări depresive, astenii, dar şi tulburări ovariene, uterine, ale prostatei, artroză, lombalgii, psoriazis, precum şi neplăceri legate de sterilitate, dinamică sexuală.

CÂT timp poți păstra alimentele în CONGELATOR

Alimente recomandate: ceapă, usturoi, fasole, condimente, precum ardeiul iute, piperul, muştarul, cuişoarele

De evitat: excesul unui singur tip de alimente, căci ar putea suprasolicita organismul, favorizând stagnarea sângelui, precum şi a energiei.

Foto: Pinterest.com

Cine e yang

Persoanele active şi combative, uşor colerice, nervoase şi încăpăţânate, puţin emotive, dar entuziaste, cu imaginaţie şi generoase. Se remarcă printr-o statură atletică, cu musculatură bine dezvoltată, ochi expresivi, mâini ferme.

Predispoziţii: tulburări ale vezicii biliare, apetit exagerat, alergii la nivelul aparatului respirator, migrene, lumbago, palpitaţii

Studiu revoluţionar al specialiştilor: Tratarea chirurgicală a obezității, asociată cu un risc mai mic de cancer

Semnal de ALARMĂ al medicilor români: La ce BOLI sunt predispuși cele peste 3 milioane de români cu burtă

Alimente recomandate: cereale integrale, legume verzi şi crudităţi, banane, ouă şi lactate, carne roşie şi albă, mezeluri slabe, peşte slab, crustacee.

De evitat: carnea de berbec, viţel, vânat, curcan, peştele gras, mezelurile grase, usturoiul, ceapa, fasolea, susanul, muştarul, ardeiul iute, piperul, dar şi excitantele, precum ciocolata şi cafeaua

Cine e hiper-yang

Persoanele foarte active şi autoritare, curajoase, sincere şi pline de iniţiativă. Pot fi însă şi instabile, violente, egoiste, orbite de gelozie. Au statură robustă, faţă rotundă, degete scurte şi groase.

Utilizările NEOBIȘNUITE ale PIPERULUI în funcție de culoarea lui

NU mai oferi persoanelor în vârstă locul tău în autobuz, ne sfătuiesc medicii

Predispoziţii: pusee de tensiune, infarct miocardic, infecţii şi inflamaţii în sfera ORL, dureri toracice, reumatism, tendinită inflamatorie

Alimente recomandate: fructe de mare, crustacee, peşte slab, carne albă, brânzeturi slabe, lapte degresat, cereale decorticate, ouă, paste, legume verzi, crudităţi, ciuperci. Peşte gras, carne roşie, mezeluri grase, nuci, alune, migdale, unt, smântână cu măsură pentru a nu crea dezechilibre.

De evitat: cafeaua, ciocolata, băuturile dulci

Foto: Pinterest.com

Cine e yin-yang neutru

Persoane foarte paşnice din fire, agreabile, cu un dezvoltat simţ al umorului, dar şi al dreptăţii, cu o memorie remarcabilă, o bună capacitate de adaptare, perseverenţă. Cu toate aceste calităţi, caracteristice le sunt şi lentoarea şi indolenţa.

Predispoziţii: bulimie, diabet, hipercolesterolemie, reumatism

Alimente recomandate: orice, dar fără excese, câte puţin din fiecare: carne de vită, de pasăre, iaurt, lapte, brânzeturi, ouă, peşte de toate soiurile, cereale, fructe şi legume verzi

Mere coapte cu afine și cremă de vanilie / REȚETE SIMPLE

3 Rețete cu SOIA, ideale în postul Crăciunului

Rețete INEDITE de preparare a fructului de AVOCADO

De evitat: asocierea la aceeaşi masă sau la intervale scurte de timp a alimentelor grase cu cele dulci şi fermentate.

Foto: Pinterest.com

Alimente yin: cereale, mazăre şi fasole verde, orez, tofu, pepeni, alge marine, legume verzi şi albe, apa, ceaiul

MIRACOLUL din stup: Ce a putut găsi un apicultor deschizând unul dintre stupi!

Alimente yang: preparate din carne sau peşte, morcovi, roşii, ceapă şi usturoi, ardei iuţi, ananas şi mango, cafea, băuturi carbogazoase şi băuturi alcoolice, ciocolată, dulciuri, nuci.

Comentarii: