HOROSCOP

HOROSCOP 17 mai 2021

Berbec Azi e o zi în care gândul îți e mai mult la vară și la concediu decât la serviciu. Asta și poate pentru că unele probleme familiale te-au tulburat în ultima perioadă. Ai mare nevoie de linște și de relaxare și, din fericire, vei beneficia de toată înțelegerea din partea jumătății tale.

Taur
Vei avea de rezolvat niște sarcini care trenează de prea multă vreme la locul de muncă, însă te vei bucura de aprecierea șefilor și, poate, și de promisiunea unei prime. Pe plan amoros, ai toate șansele să cunoști pe cineva azi, dacă nu ai încă pereche. În familie, pot apărea mici diferende, însă, cu diplomație, vei trece peste.

Gemeni
Love is in the air – în ceea ce te privește. Este foarte posibil să te îndrăgostești ca în adolescență și să nu mai ții cont de nimeni și de nimic. Asta te va ajuta să treci altfel și peste recentele momente de depresie pe care le-ai traversat și să faci pace cu tine, dar și cu unele persoane pe care le-ai supărat în trecut.

Rac
Comunicarea e la cote maxime azi, așa că nu ezita să-ți rezolvi problemele de cuplu! Încrede-te mai mult în propria intuiție decât în sfaturile celorlalți și nu mai aștepta validare non-stop. Jumătatea ta îți va aprecia sinceritatea și ați putea depăși în sfârșit momentele dificile survenite în relație.

CITEȘTE ȘI: Zodiile de care bărbații se îndrăgostesc IREMEDIABIL

Care sunt cele mai PESIMISTE zodii. Ferește-te cât poți de mult!

Leu
Îți lipsesc energia și răbdarea, așa că ar fi bine să interacționezi cât mai puțin cu cei din jur. La job încearcă să dai dovadă de diplomație și nu lua decizii irevocabile, s-ar putea să regreți, mai ales dacă îți vei implica și colegii. În schimb, astrele îți sunt favorabile pe plan financiar astăzi.

Fecioară
Azi este o zi perfectă pentru tine din toate punctele de vedere. Vei reuși să te relaxezi pe deplin și toate forțele Universului vor concura la asta. Asta te va ajuta să te reechilibrezi psihic și să-ți vezi situația profesională și amoroasă cu obiectivitate. Vei realiza că nu o duci atât de rău cum credeai.

Balanță
Te va preocupa viața profesională azi, așadar te vei zbate să rezolvi niște situații delicate. Pe de altă parte, se încurcă lucrurile și în viața amoroasă… Cineva ar putea să-i destăinuie jumătății tale un secret pe care îl ascunzi de mult, iar asta ar putea aprinde fitilul discordiei. Ține minte: cea mai bună minciună e adevărul!

Scorpion
Azi te vei bucura de apreciere la locul de muncă, iar asta te va ambiționa și mai mult. Dorința de a urca mai repede pe scara ierarhică are și un revers al medaliei… Persoana iubită se simte neglijată și îți va reproșa asta, pe bună dreptate. Străduiește-te să echilibrezi puțin balanța, altfel vei avea doar de pierdut!

CITEȘTE ȘI: Cele mai RĂUTĂCIOASE zodii

Care sunt zodiile care te MINT în faţă

Săgetător
La job te vei lovi de probleme care necesită rezolvare urgentă, dar asta nu te descurajează, pentru că ai tot sprijinul colectivului din care faci parte. Pe plan amoros, lucrurile nu stau prea bine însă, iar asta din vina ta exclusivă. Posesivitatea te face să-ți sufoci partenerul de viață, care va căuta să se detașeze de tine… și astfel și-ar putea găsi un alt centru de interes.

Capricorn
Simți că te-ai cam rutinat la serviciu, așa că astrele îți vor veni în ajutor chiar azi. O să primești noi sarcini, care te vor ambiționa și te vor face să uiți de plictiseală. Banii vor fi și ei pe măsură. În ceea ce privește viața sentimentală, ești, cum se spune, cu picioarele în două luntri și va trebui să te hotărăști pe cine alegi să-ți fie alături.

Vărsător
Vei resimți o avalanșă de emoții astăzi, încă de la prima oră. Șefii tăi te vor pune în fața faptului împlinit și va trebui să muncești și mai mult, în timp ce, acasă, te așteaptă o mulțime de probleme nerezolvate. Nu e exclus să apară mici certuri între tine și partener, iar spre seară vizita unei rude apropiate te va bulversa. În compensație, latura financiară e bine aspectată.

Pești
Pe plan profesional, lucrurile încep să se îndrepte, deci a venit momentul să nu te mai îndoiești de tine. Curând va veni și confirmarea, urmată și de o recompensă materială substanțială. Latura sentimentală nu este însă la fel de bine aspectată azi, armonia de cuplu fiind în pericol. Gândește-te de două ori înainte de a deschide gura!

 

 

 

 

 

Comentarii: