NUTRITIE

Cum alegem CEL MAI BUN peşte din magazinele din România

Datorita continutului sau de Omega3, o alimentatie sanatoasa trebuie sa includa si pestele, insa de multe ori ne intrebam care este cel mai sanatos si ce sa cumparam din magazin.

Perioada postului este cea mai profitabilă în ceea ce priveşte vânzările de peşte, spun vânzătorii. Cu toate acestea, românii consumă de două ori mai puţin peşte decât în comunism şi sunt pe ultimul loc în UE la acest capitol. Preţul crescut al alimentului, în condiţiile în care aproape 90% din peştele vândut în România este din import, reprezintă principalul motiv pentru care alimentul nu este cea mai vândută carne nici măcar în perioada postului.

În prezent, un român mănâncă de două ori mai puţin peşte decât mânca în perioada Comunismului, adică, în medie, 4,2 kilograme de peşte şi produse din peşte, pe an, potrivit statisticilor, România clasându-se astfel pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte consumul de peşte pe cap de locuitor. Deși, în ultimii ani, s-a observat o uşoară creştere a vânzărilor la carnea de peşte, deoarece românii acordă mai multă atenţie dietei pe care o urmează.

Principalele oraşe în care se consumă peşte în România sunt Bucureşti, Iaşi, Cluj, Constanţa şi Braşov.

Nu vei mai mânca niciodată acest tip de pește! Iată DE CE

Dacă un român abia dacă mănâncă într-un an puţin peste 4 kilograme de peşte, un spaniol consumă 42 de kilograme de carne de peşte în aceeaşi perioadă, în timp ce un francez mănâncă 35 de kilograme şi un belgian 25 de kilograme de peşte. Islandezii sunt, însă, campioni la acest capitol. Ei consumă anual circa 90 de kilograme de peşte.

Cum verifici dacă peştele este proaspăt

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANP) recomandă să fim precauţi atunci când cumpărăm peşte, deoarece acest aliment este uşor perisabil şi depozitat în locuri neadecvate deoarece poate deveni chiar periculos pentru organism. Peştele proaspăt trebuie întotdeauna păstrat şi expus la comercializare în vase cu gheaţă, parţial acoperit de aceasta.

„Vă rup frunzele?” auziți când cumpărați ridichi. VEZI de ce ar trebui să spui NU

Cele mai frecvente GREȘELI pe care le faci când gătești cu ulei de măsline

ANPC oferă sfaturi şi în ceea ce priveşte felul în care putem depista singuri, fără a apela la un laborator de analize, dacă peştele este sau nu bun pentru a fi mâncat.

Astfel, un peşte proaspăt are ochii limpezi, curaţi şi bombaţi, nu adânciţi în orbite. Solzii se desprind uşor de pe el, iar gura este închisă.

Foto: Pinterest.com

În cazul în care găsiţi la pescării peşte acoperit cu mucus urât mirositor sau branhii sunt de culoare cenuşie sau brună, evitaţi să cumpăraţi alimentul din acel acel loc, deoarece este alterat şi poate reprezenta un pericol pentru sănătate. Totodată, la peştele alterat spinarea este moale, iar atunci când o apeşi cu degetul urma nu dispare.

Peştele proaspăt versus cel congelat

Nutriţioniştii ne recomandă să optăm pentru peştele proaspăt, în detrimentul celui congelat, deoarece aşa putem controla mai bine calitatea produsului. ”Peştele este alimentul perfect, din punct de vedere nutriţional, dar mare atenţie la prospeţimea lui. Toxiinfecţiile alimentare apărute în cazul în care mâncăm peşte alterat sunt atât de grave încât putem ajunge la urgenţă”, a declarat pentru Gândul biologul Livia Nena.

Carne la grătar, fără compuși cancerigeni. Evită aceste GREŞELI atunci când faci grătarul!

DE CE doar peștele se poate mânca CRUD, nu și carnea de PUI / VIDEO

Crezi că lichidul roşiatic din pungile de carne este sânge? Greșești!

Aceasta a vorbit şi despre beneficiile pe care acest aliment le aduce organismului. ”Are un aport caloric mic, iar marele avantaj al acestui aliment este grăsimea pe care o are. Omega 3 şi Omega 6 sunt nutrienţi recunoscuţi pentru beneficiile pe care le au asupra inimii, asupra sistemului nervor central şi periferic, îmbunătăţeşte sistemul imunitar şi poate preveni guta”, a menţionat Nena.

Foto: Pinterest.com

Specialista recomandă peştele în special persoanelor care suferă de boli cardiovasculare, care au probleme cu ficatul şi rinichii. ”Peştele ajută chiar şi la prevenirea bolilor reumatice, deoarece alimentul contribuie la sinteza lichidului sinovial, lichid secretat de membranele situate în cavitatea articulaţiilor cu scopul de a înlesni alunecarea oaselor unele peste altele”, a mai precizat Livia Nena.

Nutriţionista spune că atunci când cumpărăm un peşte trebuie să ştim cu exactitate ţara de provenienţă, dacă peştele este de acvacultură sau pescuit. ”Mercurul din peşte nu este un mit. Mare atenţie la locul de unde provine alimentul. Este indicat să evităm peştele care provine din ape în care au avut loc accidente petroliere sau chiar nucleare. Peştele se află la baza lanţului trofic şi se hrăneşte cu ceea ce găseşte în apă, inclusiv toxine”, a mai spus Nena.

Aproape 90% din peştele de pe piaţă este importat

Aproape 90% din peştele care ajunge pe piaţa locală provine din import, susţin reprezentanţii Asociaţiei Procesatorilor, Importatorilor, Distribuitorilor şi Comercianţilor de Peşte din România Ro-Fish.

Cum să faci cumpărături în mod INTELIGENT

Alimente-pansament, cu ajutorul cărora poți combate aciditatea

Cele mai sănătoase părți ale legumelor și fructelor pe care le ARUNCI

„Doar 13% din necesarul intern provine din România şi 87% din import, iar ca să putem să existăm trebuie susţinut domeniul pescăresc pentru că moare”, a declarat recent Marian Cuzdrioreanu, preşedintele Ro-Fish.

Cele mai sănătoase tipuri de pește. Macroul, sardinele şi somonul

Toţi peştii conţin mercur, dar unele specii au cantităţi neglijabile şi considerate sigure pentru organism.

Peştii mari sunt cei mai periculoşi pentru că trăiesc mai mult şi acumulează pe parcursul timpului cantităţi mari din acest metal greu.

Foto: Pinterest.com

Putem însă profita de efectele sale benefice asupra organismului, alegând acel sortiment de peşte, astfel încât balanţa să încline în favoarea acizilor graşi Omega 3 şi în defavoarea mercurului. Cele mai sănătoase sortimente de peşte sunt macrou (cât mai mic), anşoa, hering, sardine, somonul. Acestea ar fi cele mai indicate spre consum în cazul femeilor însărcinate.

Bibanul de mare, calcanul, codul

Nu trebuie ocolite nici următoarele tipuri de peşte: bibanul de mare, calamarul, calcanul, scoicile, codul şi stridiile pot fi consumate fără probleme.

Dintre peştii de apă dulce (crap, caras, biban, plătică), cel mai bogat în Omega 3 este păstrăvul, cu un nivel apropiat de peştele oceanic, iar cel mai sărac este somnul.

Torta Pasqualina/ REȚETE DE WEEK-END

Tort de ÎNGHEȚATĂ de ciocolată albă și fructe de pădure

Cea mai sănătoasă rețetă: Negresă de ciocolată cu ZUCCHINI. Fără lactate, fără ulei/ LOW-CARB

Carnea peştilor de râu şi de baltă este mai uşor de digerat decât cea a peştilor oceanici şi are de două ori mai puţine calorii, fiind indicată mai ales persoanelor supraponderale şi obeze. Asociaţia Americană de Cardiologie recomandă cel puţin două porţii pe săptămână, a câte 150-200 de grame.

Rechinul şi pangasius, de evitat

În categoria de peşte care trebuie evitat se numără rechinul, tonul, macroul mare, peştele spadă, homarul şi crapul, pentru că de-a lungul vieţii, concentrează multe toxine în carne. Merluciul şi pangasiusul sunt alte sortimente de peşte cu foarte puţini spre deloc acizi graşi Omega 3 şi cantităţi impresionante de mercur şi alte substanţe toxice, deci nici nu intră în discuţie să cumpărăm aşa ceva.

Atenţie cum preparaţi peştele!

Un alt aspect important îl constituie felul în care gătim peştele. Este important să reţinem că pestele pane sau prăjit în ulei devin adevărate bombe calorice, iar prin uscare şi afumare peştele pierde mare parte din acizii graşi Omega 3. Cel mai bine este să preparaţi peştele la cuptor, la grătar sau la aburi.

DE CE au fost RETRASE de pe piață, în ultimul an de zile, PESTE 600 de medicamente

Nu este bine nici să combinaţi peştele cu maioneză sau cu alte sosuri. Nu folosiţi ulei în cantităţi mari pentru a face o salată de icre, ci mai degrabă consumaţi-le pe pâine unsă cu puţin unt.

Foto: Pinterest.com

Comentarii: