Statistică deosebit de alarmantă şi îngrijorătoare pentru ţara noastră. Am ajuns în topul mondial, dar nu într-un domeniu în care nea-m fi dorit. Suntem printre ‘premianţii’ mapamondului atunci când vine vorba de consum de alcool.
Grijile, stresul şi neîmplinirile sunt principalele motive pentru care românii consumă din ce în ce mai mult alcool, cred specialiştii. Românii sunt printre cei mai mari consumatori de alcool din lume, arată un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Iar la nivel european, suntem pe locul 3.
Un român a consumat în 2016 peste 30 de litri de băuturi alcoolice, cu cinci la sută mai mult faţă de anul precedent, iar în continuare, preferata noastră rămâne berea.
Care sunt cele trei ALIMENTE pe care TOȚI nutriționiștii le evită
Articolele vestimentare care au impact direct asupra sănătății tale
Până acum, am tăiat GREȘIT avocado. Iată cum se taie corect
În cazul majorității persoanelor cu un consum problematic de alcool, totul se întâmplă pe un fond de epuizare fizică sau emoţională.
Ți se face DES pielea ”de găină”? Ce AFECȚIUNE poți avea
Ce-şi doresc bărbaţii: Şapte moduri prin care-ţi poţi satisface partenerul
GREȘELI pe care le faci în pat DUPĂ 30 de ani. Evită-le!
Viciul schimbă dramatic vieţile multor oameni. O singură clinică de dezalcoolizare primeşte, într-o singură lună, peste 100 de pacienţi noi doar în Capitală.
Lipsa somnului, cauza dezvoltarii timpurii a bolii Alzheimer
Ce reprezintă de fapt PEȘTELE de STICLĂ pus pe mileul de pe TV
Greșeli pe care le faci când aplici DEODORANTUL
De cele mai multe ori, marii băutori au steatoză hepatică, adică ficat încărcat gras, lucru care le afectează starea de sănătate şi îi face să aibă un metabolism mai lent, conform observator.tv. Consumat în cantităţi mari, alcoolul duce la gastrită, pancreatită sau ciroză hepatică, adică boli serioase ale tractului digestiv.
Produsele COSMETICE pe care este bine să le ții în FRIGIDER
IMAGINI SPECTACULOASE! Iată cum traversează râul această bătrânică pentru a merge la cumpărături
Adio PERDELE! Vezi ce se poartă în acest an
Iar dacă pentru educaţie sau sănătate alocăm bugete infime, pentru băutură se găsesc mereu bani. Într-un an, un român plăteşte în medie cel puţin 100 de lei pentru a-şi stinge setea cu alcool.
Comentarii:










