Din păcate, mulți dintre noi nu reușim să mâncăm mai nimic dimineața și de aceea organismul nostru este dat peste cap. Iar dacă reușim să mâncăm, de cele mai multe ori alegem cele mai nepotrivite alimente și băuturi.
Mai sunt și alte lucruri pe care nu e bine să le faci la prima oră!
Este foarte important ce alegeri alimentare faci zi de zi, însă mai există un lucru pe care nu trebuie să îl scapi din vedere dacă ți-ai propus să faci câteva schimbări pentru sănătatea ta.
De ce trebuie să te trezeşti dimineaţa devreme: Motivele pentru care îţi vei schimba viaţa
Unele obiceiuri pe care le ai dimineața la prima oră pot să-ți perturbe buna funcționare a organismului, astfel că este foarte important să fii atentă la modul în care îți începi ziua.
Iată ce nu e bine să faci pe stomacul gol, potrivit davidwolfe.com:
Nu consuma cafeaua pe stomacul gol
Cafeaua băută pe stomacul gol crește aciditatea în corp și poate cauza arsuri la stomac, precum și alte probleme digestive. Mai mult, atunci când bei doar cafea dimineața și preferi să sari peste micul dejun, corpul tău va suferi de o deficiență de serotonină, iar prin urmare vei avea o stare proastă pe tot parcursul zilei.
Apa minerală ar putea fi una dintre cauzele obezității/ STUDIU
Mănâci sănătos, dar îți este foame în permanență? Ferește-te de acest INGREDIENT!
În cazul în care nu poți să renunți la obiceiul de a bea cafea de îndată ce te-ai trezit este de preferat să adaugi puțin lapte în ea, deoarece grăsimile din lapte au rolul de a atenua efectele nocive cauzate de cafeaua simplă consumată pe stomacul gol.
Nu lua antiinflamatoare pe stomacul gol
Aspirina, paracetamolul și antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS) nu se iau niciodată pe stomacul gol. Eficiența lor va fi mult diminuată, însă pot să cauzeze și diverse probleme cum ar fi sângerările intestinale.
Nu mesteca gumă pe stomacul gol
Dacă mesteci gumă pe stomacul gol va crește aciditatea din stomac, iar acest lucru poate conduce în timp la apariția gastritei. De asemenea, s-a demonstrat că persoanele care obișnuiesc să mestece adesea gumă au o preferință pentru mâncarea de tip fast-food, în defavoarea fructelor și a legumelor proaspete. Evită că mesteci guma mai mult de 10 minute!
Care este VÂRSTA la care ar trebui să NU mai porţi blugi /STUDIU
ATENŢIE! Ce boli poate ascunde banalul sughiţ
Ce probleme de sănătate ai conform zodiei: Cele mai expuse semne zodiacale
Nu te culca cu stomacul gol!
Este unul dintre cele mai proaste obiceiuri, deoarece senzația de foame și nivelul scăzut al glucozei te va împiedica să ai un somn odihnitor. Iar acest lucru îl vei simți cel ma bine în următoarea zi când vei fi foarte obosită și vei fi tentată să faci tot felul de alegeri alimentare nesănătoase.
Un obicei la fel de prost este și acela de a lua o masă copioasă cu puțin timp înainte de culcare. Cea mai bună alegere înainte de somn poate să fie un pahar cu lapte cald și miere de albine, deoarece laptele conține magneziu și calciu, minerale care te ajută să ai un somn de calitate.
TRUCURI pentru a scăpa de senzația de foameCum au o siluetă de invidiat? Vedete care mănâncă ACELAȘI lucru în fiecare zi!
Nu face un antrenament fizic intens fără să mănânci nimic
Un antrenament de o intensitate crescută nu se face niciodată cu stomacul gol, deoarece nu vei arde mai multe calorii. Înlocuiește antrenamentul intens cu aerobic sau o alergare ușoară, însă este de preferat să mănânci ceva ușor înainte. Activitatea fizică stimulează producția de acid gastric, iar acesta este periculos pentru stomac.
Nu consuma suc de citrice pe stomacul gol
Acidul și fibrele din sucul de citrice irita stomacul, dacă nu ai luat micul dejun. Acest efect este mai periculos în special pentru persoanele care au probleme digestive. Cea mai bună soluție este să diluezi sucul proaspăt stors de citrice cu apă.
Comentarii: