SANATATE

Mâncatul conștient, un TREND NOU care ne ajută să slăbim sănătos

Foto: Pinterest.com

În vâltoarea vieţii moderne este greu să reuşeşti să mănânci conştient. Nu mai avem timp să stăm la masă, să mestecăm cum trebuie mâncarea. De fapt, cel mai adesea consumăm alimentele pe stradă, în maşină, la birou sau la televizor. De aici apar probleme de sănătate, boli digestive. Mulţi dintre noi nu avem habar nu avem ce mâncăm şi, mai grav, nici nu facem eforturi pentru a afla.

Mâncatul ar trebui să fie un proces natural, plăcut, un mod de a ne răsfăţa trupurile, de a le aduce nutrimente care să păstreze o stare de sănătate bună.

Mâncatul conştient este o practică venită din antichitate care ne cere să fim atenţi la modul în care mâncăm şi unde mâncăm. Trebuie să ne ascultăm corpul şi să-i recunoaştem semnalele, să înţelegem diferenţele dintre foamea fizică şi cea dată de anumite emoţii, să mâncăm doar atunci când este nevoie cu adevărat.

Întotdeauna stai jos, de preferat la o masă

Întreaga ta atenţie trebuie să fie îndreptată către mâncare, iar experienţa mâncatului trebuie să fie una plăcută.

CITEȘTE ȘI: Pastilele efervescente NU trebuie luate prea des, ne AVERTIZEAZĂ medicii

Evită să ţi se distragă atenţia

Cât timp mănânci nu te uita la televizor, la telefon sau la laptop. Nu permite ca în camera în care luaţi masa să fie gadgeturi. Bucuraţi-vă de hrană sau de compania celor cu care eşti.

Foto: Pinterest.com

Mănâncă încet

Acordă-ţi timp să mesteci şi să savurezi hrana. Făcând acest lucru vei pierde în greutate pentru că creierul va avea timp să recepţioneze semnalele legate de saturaţie şi nu vei mai mânca mai mult decât este necesar. De asemenea, ţi se va îmbunătăţi digestia.

Lasă jos furculiţa cât timp mesteci

Aşteaptă până când ai mestecat tot din gură înainte de a lua din nou furculiţa.

CITEȘTE ȘI: Cum se schimbă PREFERINȚELE SEXUALE, odată cu VÂRSTA

Mănâncă în linişte

Chiar dacă este distractiv să fie voie bună la masă, uneori este nevoie să păstraţi şi momente de linişte astfel încât fiecare să se bucure de hrana din farfurie.

Recunoaşte diferenţele dintre foamea fizică şi cea produsă de emoţii

Foamea produsă de anumite emoţii trebuie să fie satisfăcută imediat, pe când foamea fizică nu îţi cere să mănânci imediat. Prima dintre ele nici măcar nu trece când stomacul este plin. Gândeşte-te bine dacă mănânci de plictiseală, de stres, de sigurătate sau de supărare.

CITEȘTE ȘI: Soluţia ingenioasă care te scapă de mâncatul excesiv

Gândeşte-te la mâncarea pe care o ingerezi

Citeşte etichtele, vezi câte de hrănitoare sunt alimentele, cât de săţioase sunt.

Comentarii: