LIFESTYLE

VACANȚĂ/ Idei de gustări sănătoase pentru plajă

Foto: Pinterest.com

Concediul de vară n-ar mai fi la fel dacă nu ar include măcar o escapadă la malul mării, pe litoralul românesc ori peste hotare. Şi cum întotdeauna ai grijă să îţi protejezi pielea şi să îţi alegi cele mai şic costume de baie şi accesorii, te-ai gândit că n-ar strica să ai în vedere şi câteva gustări sănătoase pentru plajă? Iată 5 sugestii care te vor feri atât de cheltuieli inutile, cât şi de neplăceri ca senzaţia de balonare.

Popcorn

De ce te-ai bucura de o porţie de popcorn doar când urmăreşti filme, când o poţi lua oricând cu tine şi la plajă?

CITEȘTE ȘI: Legătura dintre mâncare şi apariţia cârceilor în timpul înotului

Câtă vreme optezi pentru popcorn simplu, fără arome (unt, brânză) adăugate, această gustare săţioasă te va ţine departe de tentaţiile de pe plajă – îngheţată, gogoşi şi alte bombe calorice – fără a-ţi afecta ea însăşi silueta. Dacă vrei să îi adaugi un strop de aromă, presară puţin parmezan sau condimente, după preferinţă!

Fructe proaspete

Nu poţi să dai greş cu câteva porţii gustoase de fructe proaspete de sezon şi nu numai. Ce ar trebui să incluzi în bagajul pentru plajă?

CITEȘTE ȘI: Ce ne transmit PICIOARELE despre sănătatea noastră?

Neapărat citrice, dar şi fructe de pădure, piersici şi mango. De ce? Deoarece toate aceste fructe sunt ticsite cu fitochimicale, substanţe care îţi ajută crema cu SPF să îţi protejeze eficient pielea împotriva nocivelor raze UV.

Foto: andreeachinesefood.blogspot.ro

Pe lângă aceste beneficii, fructele au şi puţine calorii, sunt bogate în vitamine, fibre şi minerale şi, dacă ai grijă să nu le combini cu alte alimente imediat după ce le consumi, te vor feri şi de apariţia unei burtici proeminente, deloc de dorit când stai la plajă.

Fructe uscate şi nuci

Săţioase, sănătoase şi excelente ca gustări într-o zi petrecută la plajă sunt şi fructele uscate, dar şi cele oleaginoase.

CITEȘTE ȘI: Ţara care vrea INTERZICEREA shaormei. Vezi de ce

Îţi poţi cumpăra un mix gata preparat din aceste ingrediente sau îţi poţi combina tu, după bunul plac, fructele uscate şi oleaginoasele preferate, de la caise, cireşe, vişine, prune etc. deshidratate la migdale, fistic, nuci, alune de pădure, arahide, nuci caju, nuci de macadamia s.a.m.d.

Atenţie, însă: toate aceste bunătăţi au mai multe calorii decât ţi-ai putea imagina (spre exemplu, 30 g de migdale au nu mai puţin de 250 calorii!). De aceea, nu savura mai mult de 2-3 pumni de astfel de gustări de-a lungul unei zile petrecute la plajă. Avantajul este că, foarte probabil, nici nu vei avea nevoie de mai mult: fructele uscate şi oleaginoasele sunt foarte săţioase. Aşadar, câtă vreme te hidratezi corespunzător şi consumi asemenea gustări, ar trebui să ţii senzaţia de foame la distanţă până la prânz sau masă de seară, de ce nu?

Foto: Pinterest.com

Legume proaspete

Şi legumele proaspete sunt gustări excelente la plajă! Îţi poţi pregăti o salată din câteva legume pe care le ai la îndemână sau ronţăi morcovi după pofta inimii întreaga zi!

CITEȘTE ȘI: INCREDIBIL! Cum îți poate TRANSFORMA apa oganismul

Întocmai ca fructele, şi legumele proaspete te protejează de razele UV şi, în plus, au un conţinut ridicat de apă, contribuind la hidratarea temeinică şi atât de necesară a organismului în timpul unei zile toride de vară.

Gustări de păstrat la rece

Tot la plajă, în geanta termoizolantă, alături de câteva băuturi reci ca gheaţa, poţi transporta şi gustări săţioase şi gustoase.

Foto: Pinterest.com

Câteva bucăţi de brânză săracă în calorii şi 1-2 porţii de iaurt sunt alegeri ideale. În plus, ambele pot fi savurate alături de fructe – brânza cu fructe proaspete, iaurtul mai degrabă cu cele uscate -, ceea ce le face cu atât mai indicate pentru a ţine senzaţia de foame şi caloriile în exces la distanţă cât timp te relaxezi la plajă.

Comentarii: