NUTRITIE

Alimentele care te fac să mănânci MAI MULT

Ți se întâmplă de multe ori ca abia să te fi ridicat de la masă și să-ți fie iar foame? Multe persoane se plâng de acest lucru. Asta pentru că există câteva alimente care nu numai că nu te satură, ci dimpotriva te fac să mănânci mai mult.

Nu orice aliment pe care îl consumi îţi va potoli foame şi te va ajuta să nu mai mănânci câteva ore bune, potrivit womenshealthmag.com.

Vă prezentăm mai jos care sunt alimentele care iți stimulează apetitul astfel încât să te ferești de ele fie că ții cură de slăbire, fie că nu.

Ce fructe au CEL MAI MULT ZAHĂR?

Cele mai PREȚIOASE modele de CEASURI pentru femei din 2017

În funcție de zona corpului unde îți apar coșuri, iată de ce AFECȚIUNI suferi

Iată câteva alimente care îţi deschid şi mai tare apetitul:

Ajută la dietă, aduce strălucire pielii și reglează sistemul hormonal. Vezi care este LEGUMA COMPLETĂ!

Pâinea integrală de grâu

Are un conţinut bogat de fibre, dar este, de asemenea lipsită de grăsimi nesăţioase şi proteine. Pentru a-ţi ţine de foame, combină pâine cu unt de arahide, ouă sau avocado.

Caloriile din aceste produse oferă grăsimi, proteine şi fibre şi vei reuşi să păcăleşti foamea pentru un timp mai lung. Nu exagera, însă, cu untul de arahide, două linguri la o gustare este de ajuns!

Cercetătorii au stabilit: CARE este cea mai EFICIENTĂ dietă de slăbit!

Un jurnalist celebru a slăbit 25 de kilograme. Vezi ce dietă a urmat

Greșeli făcute în dietă. VEZI ce NU trebuie să faci dacă vrei să slăbești

Sucul de fructe

Fructele oferă o mulţime de vitamine, minerale şi fibre, dar au aproape zero proteine sau grăsimi.

Fără acestea, ai putea avea sentimentul că nu ai mâncat nimic. Sucul de fructe nu oferă organismului atât de multe beneficii ca în cazul în care ai mânca fructele proaspete.

Foto: Pinterest.com

Smoothie-urile verzi

Aceste piureuri lungi sunt o altă capcană a fructelor sau legumelor. Ele pot fi sărace în calorii şi bogate în zaharuri, dar lipsite de proteine şi grăsimi.

Acest lucru poate determina să ţi se facă foarte repede foame după consumul lor. Dacă vrei să fie mai săţioase, combină-le cu avocado sau unt de arahide.

Ți se spune mereu să bei 2 litri de apă pe zi, dar ai idee DE CE?

Știi CÂND și CUM trebuie să bei apă pentru a ajunge la greutatea ideală?

Stresul întoarcerii din concediu? Metode care alungă nostalgia post-vacanță

Albuşurile de ouă

Deşi ouăle au un conţinut de proteine care ar trebui să te facă să te simţi sătul, albuşul de ou este foarte sărac în calorii şi practic fără grăsimi.

Asta înseamnă că vei termina de mâncat şi vei fi nesatisfăcut, ceea ce ar trebui să te determine să consumi ouăle întregi, cum ar fi sub formă de omletă. Gălbenuşul conţine substanţe nutritive sănătoase, împreună cu unele proteine şi grăsimi sănătoase.

Ajută la dietă, aduce strălucire pielii și reglează sistemul hormonal. Vezi care este LEGUMA COMPLETĂ!

Lactatele degresate

În timp ce iaurtul şi laptele fără grăsimi au mai puţine calorii, ele pot fi, de asemenea, deloc săţioase.

Foto: Pinterest.com

Încearcă iaurtul grecesc, pentru că are un conţinut bogat de proteine şi nu ţi se va face foame prea curând.

Truc GENIAL! Cum să scoți rufele CĂLCATE direct din mașina de spălat

Cele mai bune condimente anti-îmbătrânire

Meniuri pentru DIETĂ, în funcție de PERSONALITATEA ta

Foto: Pinterest.com

Murăturile

Varza acră sau castraveţii muraţi sunt cunoscute pentru proprietăţile lor probiotice, dar sunt, de asemenea, foarte sărate.

Astfel şi se va face sete şi, ca urmare, te vei simţi înfometat după ce le consumi. Păstrează consumul lor sub control şi bea multă apă care ajută în lupta contra foamei.

Biscuiţii din cereale integrale

La fel ca şi pâine integrală, acest aliment oferă o doză de fibre benefică sănătăţii, dar vei primi mai mulţi carbohidraţi, şi nu proteine sau grăsimi.

Foto: Pinterest.com

De aceea, nu îţi vei potoli foamea dacă ai astfel de gustări, ci din contră o vei înteţi. Unge-i cu unt de arahide, consumă-i cu somon afumat şi ricotta sau cu humus şi avocado şi îţi vei calma foamea.

Comentarii: