LIFESTYLE

VEZI care sunt cele mai frecvente GREȘELI DE EXPRIMARE ale românilor. Premierul Sorin Grindeanu e în top!

Foto: Pinterest.com

Dezacordurile se află în totul greșelilor gramaticale frecvente în limba română , susțin specialiștii. Explicația, dată tot de lingviști, ar fi că româna este o limbă cu multe forme flexionare ale cuvintelor. Mai exact, la fel ca în latină, conjugarea verbelor, acordurile, diferitele forme de pronume sunt atât de multe şi de diverse, încât de multe ori apar confuzii. Am să încep cu cea care, recunosc, mă scoate din sărite… mai ales atunci când o aud toată ziua la posturile de știri, cu predilecție… la premierul nostru, domnul Sorin Grindeanu 🙂

1. „Ca și” pentru a evita o cacofonie. 

Sunt două situații în care se folosește această formulare, fie atunci când se dorește evitarea unei cacofonii, fiind considerată cea mai la îndemână soluție, pe care foarte mulți cei din jur o folosesc și, prin urmare, te gândești și tu că e corectă, fie îți vine automat, fără să știi că, de fapt, e greșit ceea ce scrii sau spui.

În ceea ce privește evitarea cacofoniei, ”ca și” este o falsă rezolvare. În cele mai multe dintre cazuri, ”precum” este perfect!

2. „Decât” folosit în loc de „numai” sau „doar”.

Mulţi oameni folosesc greşit aceste doua cuvinte. Deseori auzim: „Am decât o carte”, formulare total greşită. Corect este „Nu am decât o carte”, pentru că „decât” se foloseşte în construcţii negative.

Ce trebuie sa stii despre TOALETA NOU NĂSCUTULUI

Cum să-l înveți pe cel mic să facă la oliță în 3 zile

Ingredientul din PUFULEȚI despre care nimeni nu vorbeşte

3. Verbul „a avea”.

Mulţi oameni spun „O să aibe o mulţime de probleme”. Forma corectă este „O să aibă o mulţime de probleme”.

4. Pleonasmul poate fi definit ca „o eroare de exprimare care constă în folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii, propoziţii care repetă în mod inutil aceeaşi idee”, potrivit Dicţionarului Explicativ Român. „Mă pregătesc să cobor jos” este un exemplu pe care îl auzim deseori din gura oamenilor. Este greşit să spui şi „cobor” şi „jos”. Nimeni nu poate să coboare sus.

5. Cuvantul „Vizavi” (provine din limba franceza „vis-à-vis”)

Auzim deseori: „L-am auzit discutând vizavi de această problemă”. Este greşit pentru că „vizavi” se foloseşte doar în context spaţial. Exemplu corect: „Casa mea este vizavi de magazinul lui Andrei”.

Machiajul natural”NO-makeup-LOOK”

Motive pentru care machiajul NU îți rezistă întreaga zi

Nutriționist: ”Decât un kilogram de mere, mai bine mâncaţi o feliuţă de tort de ciocolată” VEZI și explicația

6. Cuvantul „Ţigare”

Deseori, oamenii folosesc „ţigare”. Corect este „ţigară”.

7. Verbul „A realiza”

Verbul „a realiza” este folosit deseori greşit. De fapt, acest verb nu poate fi utilizat cu sensul de „a înţelege”. Exemplu: „Tu realizezi ce se întâmplă?”. Specialiştii susţin că „a realiza” poate fi utilizat cu sensul de a crea ceva. Exemplu: „Am realizat o casă cu trei etaje şi piscină”.

8. Categoria dezacordurilor

Nu de puţine ori oamenii fac dezacorduri supărătoare. O mare problemă ţine de subiectul multiplu. Spre exemplu: „Apa sau vinul s-au vărsat” este greşit. În cazul subiectului multiplu în care termenii sunt coordonaţi disjunctiv (sau, ori, fie) acordul se face la singular. Forma corectă: „Apa sau vinul s-a vărsat”.

DE SEZON/ Cele mai bune REȚETE cu LEURDĂ

Torta Pasqualina/ REȚETE DE WEEK-END

Cea mai sănătoasă rețetă: Negresă de ciocolată cu ZUCCHINI. Fără lactate, fără ulei/ LOW-CARB

9. 10 sau zece

Un lucru pe care nu îl ştiu mulţi este că numerele de la unu la nouă (inclusiv cifra zece) se scriu în litere: Este greşit sa scriem: „Am 10 mere”. Corect este: „Am zece mere”.

10. Bomboana „Caramea”

Bomboana făcută din caramel amestecată cu alte substanţe se numeşte „caramelă”. Mulţi spun „caramea”, deşi nu este corect.

11. Folosirea cuvantului „Patetic”

O mulţime de oamenii folosesc greşit cuvântul „patetic”. De cele mai multe ori, aceştia îl asociază cu ceva rău, malefic. În realitate, „patetic” înseamnă plin de patos.

Cât TIMP mai putem mânca ouăle de la Paște

TRUCURI pentru A ÎNCĂRCA telefonul rapid

12. „Aşază” sau „aşează”

Foarte mulţi oameni nu ştiu că verbul „a aşeza” se scrie, la persoana a treia, „aşază”, nu „aşează”.

13. „Genoflexiune”

Nu de puţine ori se întâmplă să auzim de la oameni „genoflexiune”. Nu sunt mulţi cei care ştiu că forma corectă este „genuflexiune”.

Ce modele de ESPADRILE se poartă în primăvara-vara 2017

Înapoi în anii ’80! COLANȚII au revenit în 2017

CIZMELE COLORATE, alegerea perfectă pentru primăverile capricioase

14. Foarte des intalnim expresia „Eu vroiam”.

Verbul „a vrea” este unul cu probleme, pentru că o mulţime de oameni spun „vroiam” si nu este corect. Corect este „eu voiam”.

15. Cuvantul „Doctoră” nu există în limba română. Forma corectă este „doctoriţă”.

16. „Ghiuvetă”

Deseori oamenii spun şi schiu „ghiuvetă” ceea ce este gresit. Forma corectă este „chiuvetă”.

La ce folosește adâncitura de pe fundul sticlelor de vin?

Ochelarii de VEDERE pentru primăvara-vara 2017/ Pentru EA

17. Eu ma duc la… „servici” sau „serviciu”?

Un alt cuvânt care deseori este folosit greşit este „serviciu”. De cele mai multe ori oamenii uită să mai scrie şi să mai pronunţe „u” la sfârşit şi ajung la forma greşită.

18. Pronumele „care”

Probabil una dintre cele mai frecvente greşeli este neutilizarea prepoziţiei „pe” înaintea pronumelui relativ „care” cu funcţie sintactică de complement direct.

Bangles, brățările must-have în 2017

Trendurile metalice, obligatorii în 2017

De ce moneda noastră se numește LEU

19. Expresia „Servim masa”

Se întâmplă des să auziţi oameni care spun că „servesc masa”. De fapt, cei care „servesc” sunt ospătarii, iar cei care se bucură de bucate „mănâncă”.

20. „Îmi cer scuze”

În primul rând, dacă spui „îmi cer scuze” înseamnă că îţi ceri singur. În momentul în care te adresezi altei persoane ar trebui să spui „îţi cer scuze”. Desigur, scuzele nu se cer. Ele se prezintă. Mai bine folosiţi „îţi cer iertare”.

21. „Însumi/însămi”

Unii nu ştiu să utilizeze corect cele două pronume. Forma corectă (la persoana I, masculin, singular) este: „eu însumi”, în timp ce la feminin forma corectă este: „eu însămi”.

PARADOX: Îți înșeli partenerul, iar acesta te iubește mai mult/ STUDIU

Date îngrijorătoare pentru utilizatorii Facebook. VEZI cum te afectează și pe tine!

Cele mai simple coafuri pentru păr scurt, recomandate de hair-styliști în 2017

22. „Linoleu”

O altă situatie intalnita la oameni ţine de scrierea şi pronunţarea cuvântului „linoleum”. Aceştia uită deseori ultima literă a cuvântului şi ajung la forma greşită: „linoleu”.

23. Expresia „super”

Expresia „super” este un prefixoid care ar trebui folosit întotdeauna înaintea unui alt cuvânt. Spre exemplu, „superbăiat” sau „superfrumos”. Acestea sunt forme corecte.

Până acum, am tăiat GREȘIT avocado. Iată cum se taie corect

Schimbare SPECTACULOASĂ de look a lui Sebastian GHIȚĂ! Cum arată acum fugarul

24. Foarte des intalntia expresie „Am luat la cunoştinţă”

Formularea corectă este „am luat cunoştinţă (de ceva)” si nu „Am luat la cunoştinţă”.

25. „Ştinţă”

Nu puţini sunt cei care scriu „ştiinţă” cu un singur „i”. Corect, acest cuvânt se scrie întotdeauna cu doi „i”.

26. „A tranversa”

Mulţi oameni spun că urmează „să tranverseze” strada. De fapt, corect ar fi s-o „traverseze”.

MITURI despre diabet

2 Condimente pentru SCĂDEREA glicemiei

27. „Datorită” vs „din cauza”

Foarte mulţi oameni au dificultăţi în a utiliza corecte „datorită” şi „din cauza”. Explicaţia este foarte simplă: se foloseşte „datorită” când facem referire la un eveniment fericit, la un efect benefic, în timp ce „din cauza” se foloseşte în momentul în care efectul acţiunii a fost unul negativ. Corect: „Am reuşit in viata datorită ei” Greşit: „Accidentul rutier s-a produs datorită lui”.

28. „Defapt”.

Forma corectă este „de fapt”.

29. „Noi-născuţi”.

Nu există „noi-născuţi” în limba romană, ci „nou-născuţi”.19119

Comentarii: