LIFESTYLE

Au peste 50 de ani și arată SENZAȚIONAL în costum de baie! Care este SECRETUL lor

Milioane de femei, multe cu mult mai tinere, le invidiază pentru silueta lor perfectă.

Sharon Stone are 59 de ani și arată fantastic în costum de baie din două piese, articol de plajă de care se tem multe femei la vârsta ei. Dacă faci abstracţie de chipul puțin cam îmbătrânit dar nu atât de mult încât să pună pe fugă bărbații, corpul actriţei este exemplar și nu i-ai da mai mult de 30 de ani.

La fel și Halle Berry. A făcut 50 de ani în august anul trecut, iar după o lună poza pe plajă, într-o manieră la care multe fete de 20 de ani abia visează. Fără celulită, fără colăcei și cu niște pătrățele pe abdomen de ziceai că are cel mult 30 de ani.

S-ar putea spune că ele au avut tot timpul să-și editeze fotografiile înainte de a le posta pe rețelele de socializare, dar ce mai poți spune despre Courteney Cox (52 de ani), Cindy Crawford (51) sau nevasta lui Paul McCartney, Nancy Shevell (57) care au fost pozate pe nepusă masă de paparazzi pe plajă?

Adevărul e că femeile trebuie să lupte împotriva naturii pentru a arăta atât de bine la 50 de ani, notează Daily Mail. Pe măsură ce înaintează în vârstă, masa musculară scade, metabolismul încetinește, iar necesarul de calorii se reduce. La 20 de ani arzi natural 2.000 de calorii pe zi, la 50 de ani ai nevoie doar de 1.600 şi de acestea scapi mai greu.

Cum calculezi CANTITATEA de apă pe care trebuie să o bei pe zi

Ți se spune mereu să bei 2 litri de apă pe zi, dar ai idee DE CE?

Știi CÂND și CUM trebuie să bei apă pentru a ajunge la greutatea ideală?

Scăderea nivelului de estrogen după instalarea menopauzei provoacă redistribuirea grăsimii pe abdomen. Cu toți nutriționiștii și antrenorii personali din toată lumea, ai putea să încerci să scapi de acest proces, dar pentru cele mai multe femei se dovedește o luptă imposibilă.

Vedetele fac însă sacrificii pentru un look perfect. Ceea ce nu arată imaginile pe care le veți vedea este foamea, subliniază cotidianul britanic. Foamea este cheia unei siluete fabuloase, ea subțiază corpul și îl menține în formă. Poate fi o soluție pentru o cură rapidă, de câteva săptămâni, înainte de o vacanță sau înainte de nuntă, dar e greu de conviețuit cu foamea pe termen lung.

Liz Hurley spune că „îi place” să meargă flămândă la culcare. Așadar, fără înghețată, fără vin, fără micile satisfacții pe care orice femeie și le mai îngăduie, de genul o bomboană sau o prăjitură – așa se păstrează un corp ca al ei. E imposibil să mănânci orice și să arăți perfect fără sacrificii, foarte puține persoane sunt atât de norocoase. Şi atunci, o mai poți invidia pe Liz Hurley? Când ai de ales între corpul ei de vis, cu picioarele sale tonifiate, și o ciocolată sau o pungă cu chipsuri, tentația imediată este mai puternică, iar pozele cu femei care arată fantastic devin mai ușor de acceptat, notează ziarul citat.

În funcție de zona corpului unde îți apar coșuri, iată de ce AFECȚIUNI suferi

Adidașii Stan Smith. CUM și CU CE să-i porți

Cele mai simple coafuri pentru păr mediu, la modă în 2017

Așadar, ce fac aceste femei pentru a arăta grozav la peste 50 de ani? Iată rețeta frumuseții lor:

Cindy Crawford: 75 de minute de exerciții pentru un mic dejun

La 51 de ani, vedeta are un program incredibil de antrenament. Cindy face 75 de minute de efort, de la 8.00 dimineața, de trei ori pe săptămână. Ridicarea greutăților, flotările și genuflexiunile fac parte din rutina ei. Aleargă și urcă scările în fugă contratimp.

TERAPIA cu APĂ, unul dintre secretele medicinei tradiționale japoneze. Cum funcționează

Ea spune că încearcă să mănânce sănătos măcar 80% din timp.

Foto: Instagram.com

Halle Berry: Shake-uri cu proteine şi flotări

Actriţa în vârstă de 50 de ani a fost diagnosticată cu diabet, astfel încât consumă doar zaharuri naturale. A scos pâinea din dietă şi bea multă apă. Când are filmări, consumă shake-uri cu proteine vegetale care îi dau energie.

Cum poți SCĂPA pielea lăsată după slăbire

Îți place trandafirul pe care l-ai primit? Folosește un CARTOF pentru a-l putea planta direct în ghiveci

Mănânci mult usturoi? Vezi cu ce PROBLEME de sănătate te poți confrunta!

În fiecare zi, indiferent de program, face cel puţin o jumătate de oră de exerciţii – plank, flotări şi cardio.

Sharon Stone: Exerciţii în apă pentru picioare

Vedeta în vârstă de 59 de ani şi-a găsit singură o schemă de antrenament care i se potriveşte: „De fiecare dată când fac exerciţii, fac ceva nou. Uneori fac exerciţii pentru picioare şi rotiri în apă, folosindu-mă de rezistenţa acesteia”, a explicat ea.

Diferenţa dintre fasolea verde şi cea galbenă. Care este mai sănătoasă

Sharon Stone nu merge în vreo sală de fitness preferată de vedete, ci merge într-una obişnuită, parte a lanţului 24-Hour Fitness, care se adresează americanilor obişnuiţi. Actriţa mănâncă mult, inclusiv carne roşie, friptură, dar nu bea alcool, relatează Daily Mail.

Foto: Instagram.com

Courteney Cox: Adoră varza Kale

Un om obişnuit ar lua o pauză după ce a suferit o fractură. Dar Courteney (52 de ani), a mărturisit că după ce şi-a rupt o mână în 2013 a ajuns să aibă braţe şi mai tonifiate acum. Ea a ascultat sfatul prietenei sale, Jennifer Aniston, care i-a spus să treacă pe cross training (îmbinarea unor exerciţii fizice complementare) ca să-şi refacă braţele.

Zodiacul DEFECTELOR. De ce Săgetătorii sunt buni PARLAMENTARI, iar de Gemeni e bine să te FEREȘTI

Actriţa face dans cardio timp de 90 de minute şi poartă centură de monitorizarea a pulsului pentru a fi sigură că lucrează la intensitate maximă. Este o alergătoare avidă, dar face şi Pilates, tenis, surfing, yoga, ciclism şi arte marţiale şi face sport de cinci ori pe săptămână.
A ţinut multe diete de-a lungul anilor, inclusiv Atkins. Legumele ei preferate sunt varza Kale, spanacul şi broccoli.

Demi Moore: Suc de lămâie şi ardei iute

Corpul ei arată cât de mult a muncit la sală. A folosit deseori şi Bulk Perspiration, un fel de pătură specială care înfăşoară corpul şi îl supraîncinge, astfel încât poţi să arzi până la 1.000 de calorii o dată.

De pe altă PLANETĂ? Mâncărurile care fac furori pe Instagram

La 49 de ani, Pamela Anderson își schimbă din nou partenerul / FOTO

ATENŢIE! Medicii avertizează asupra PERICOLELOR noii tendinţe de folosire a Coca Cola ca autobronzant

Demi Moore face yoga des şi urmează o dietă raw, organică, în care alimentele nu sunt niciodată fierte la mai mult de 48 de grade Celsius, pentru a-şi păstra nutrienţii. A încercat şi dieta Master Cleanse, bazată pe suc de lămâie, ardei iute de Cayenne şi sirop de arţar.

Foto: Instagram.com

Liz Hurley: Preferă să adoarmă flămândă

Actriţa în vârstă de 51 de ani jură că nu merge la sală, dar asta nu înseamnă că nu face deloc efort: „Încerc să merg sau să alerg cu câinii în fiecare zi”, a spus ea.

Ca să-şi menţină silueta pe care o etalează în selfie-urile pe care le postează pe reţelele de socializare, ea bea multă apă încălzită care îi taie pofta de mâncare. Seara preferă să adoarmă flămândă ca să mănânce bine a doua zi dimineaţă, astfel încât mâncarea să nu se transforme în grăsime care se depune pe corp. Bun, dar ce mănâncă? Nu mare lucru – seminţe, legume, peşte şi puţină carne macră, scrie Daily Mail.

Elle MacPherson: Sport extrem şi alergare desculţă pe plajă

Nu degeaba i se spune „The Body”. La 53 de ani, Elle este dependentă de sportul extrem. „Am grijă să fac cel puţin 45 de minute de sport pe zi. Îmi plac paddleboard (surfing cu vâsle n.r.), surf-ul, înotul şi schiul nautic”, a declarat ea. Supermodelul preferă şi alergarea desculţă pe nisip, îndeosebi pe plaja de lângă casa ei din Miami.

Apa minerală, marele duşman al corpului tău: De ce te îngraşi când o consumi

Ce ceaiuri să bei în funcție de GRUPA DE SÂNGE

Cum scapi de kilogramele în plus cu banalul LEUȘTEAN

În privinţa nutriţiei se ştie că Elle este o adeptă a dietei alcaline, al cărei obiectiv este reducerea acidităţii din corp, şi bea trei litri de apă în fiecare zi. La asta se adaugă şi multe smoothie-uri de fructe.

Foto: Instagram.com

Comentarii: