HOROSCOP

Zodiacul DEFECTELOR. De ce Săgetătorii sunt buni PARLAMENTARI, iar de Gemeni e bine să te FEREȘTI

 

După ce am văzut ce stil vestimentar se potrivește fiecărei zodii, care sunt cei mai geloși bărbați ai zodiacului, care sunt obiectele tale norocoase sau ce  fantezie sexuală are fiecare zodie, am ajuns și la zodiacul defectelor!

Amuzant şi caustic, vei putea afla care sunt cele mai întunecate şi ascunse defecte ale zodiei tale.

 

 

BERBEC (21.03-20.04)

Planeta dominantă: Marte, planeta încăpăţânării şi încăierărilor.

Animalul sacru: bărzăunul

Personalitate: Berbecul guvernează cu capul, drept pentru care Berbecii sunt experţi în a se arunca cu capul înainte, a face doar ce-i taie capul şi a da cu capul de pragul de sus. Sunt foarte siguri pe ei în tot ce fac, chiar şi când fac cele mai monumentale prostii. Plini de energie şi iniţiativă, sunt atât de grăbiţi şi de ocupaţi, încât nu au timp să gândească. Cu toate astea, în înţelepciunea lor nemărginită, ştiu întotdeauna ce e mai bine pentru ceilalţi. Nimeni n-are voie să-i contrazică, în timp ce ei îşi păstrează dreptul inalienabil de a contrazice pe toată lumea. Specialitatea lor este viteza, din care cauză au mereu fel de fel de vânătăi, arsuri sau tăieturi şi sunt clienţi fideli ai service-urilor şi asigurărilor auto.

Pe scurt, orice berbec veritabil este: încăpăţânat, nesăbuit, extrem de grăbit, arogant, certăreţ

Cea mai mare afacere a vieţii lor este sexul, pe care-l practică numai din dragoste, chiar dacă dragostea respectivă nu durează decât o zi.

Meseria potrivită: director, pompier, instructor de sex, bungeejumper, spărgător de bănci.

Pizza magică: Diavolo.

Medicamentul norocos: energizantele

ASTA nu o știai! De ce este OBLIGATORIU ca morții să fie îngropați la 2 metri sub pământ

A făcut-o LATĂ! Cum s-a prezentat premierul Grindeanu la întâlnirea cu Prințul Charles

TUNELUL SECRET al Reginei Maria a fost restaurat şi inclus în circuitul turistic

TAUR (21.04-21.05)

Planeta dominantă: Venus, planeta trăndăviei şi a lascivitătii.

Animalul sacru: vaca indiană

Personalitate: Taurul e recunoscut pentru stabilitate şi perseverenţă, de fapt două modalităţi de exprimare a lipsei de imaginaţie. Universul lui se mărgineşte la ce poate să vadă, să guste sau să pipăie. Noţiunile complexe îl tulbură profund, iar îndărătnicia lui n-are seamăn – dacă a apucat într-o direcţie, aşa o ţine. O schimbare de macaz ar implica un efort fizic şi intelectual prea mare pentru lenea lui. În ciuda obtuzităţii, dă însă dovadă de o aprigă viclenie atunci când îşi apără pielea sau vrea să obţină ceva. E maestru în a scoate castanele din foc cu mâna altuia. Dincolo de falnica-i robusteţe, Taurul ascunde o abominabilă laşitate.

Meseria potrivită: contabil, lăutar, coafeză, manechin, porno-star, degustător.

Pe scurt, orice taur veritabil este: materialist, încăpăţânat, posesiv, cam leneş, mereu auto-caracterizat ca foarte, foarte „modest”

Pizza magică: Rusticana

Medicamentul norocos: întăritoarele de orice fel

NU RATA! Ce ochelari de soare sunt la modă în 2017

Adio PERDELE! Vezi ce se poartă în acest an

Păr frumos și dupa 40 de ani? Reguli pe care ar trebui să le urmezi

GEMENI (22.05-21.06)

Planeta dominantă: Mercur, planeta trăncănelii şi nevricalelor.

Animalul sacru: papagalul

Personalitate: Gemenii sunt isteţi şi foarte adaptabili, cu alte cuvinte nişte oportunişti lipsiţi de scrupule. Stăpânesc perfect arta comunicării
şi pot să te mintă în faţă fără să clipească. Sunt drăgălăşenia întruchipată când vor să obţină ceva şi de-a dreptul sadici când au chef
să se joace cu nervii altora. Sprinteni şi îndemânatici, dispar când ţi-e lumea mai dragă şi pot face nevăzute diverse obiecte care li se par
interesante. Îşi scot din minţi şefii şi consorţii, dar nici unii nu-i dau afară, din cauză că se pricep să le spună bancuri. În dragoste, sunt deschişi tuturor posibilităţilor şi ar fi primii care ar subscrie la legalizarea poligamiei. Cu toate astea, în clipele romantice au tendinţa de a-şi exprima pasiunea uitându-se pe pereţi.

Pe scurt, orice geamăn veritabil este: superficial, instabil, oportunist, agitat şi mincinos, poate scoate uşor pe oricine din minţi

Meseria potrivită: agent de vânzări, scamator, chelner, escroc.

Pizza magică: Calzone.

Medicamentul norocos: gargara.

Cele mai frumoase ROCHII DE MIREASĂ. Ce noutăți aduce 2017?

Cum RECUNOȘTI o geantă CONTRAFĂCUTĂ

Cum să porți ACEEAȘI pereche de blugi în 3 STILURI DIFERITE

RAC (22.06-22.07)

Planeta dominantă: Luna, astrul toanelor şi născocirilor.

Animalul sacru: lipitoarea

Personalitate: Racul este un profitor nesătul, al cărui unic scop în viaţă e să care în bârlog tot ce-i pică în mână. Este mai zgârcit şi mai apucător decât tot neamul hărciogilor la un loc. Se spune că ar fi diplomat, dar în realitate manipulează pe toată lumea ca să-şi rezolve interesele. Zâmbeşte graţios, înşiră verzi şi uscate şi joacă tot timpul teatru, fiind foarte popular printre cei gură-cască şi slabi de minte. Are mania de a coopta tot soiul de rataţi pe care îi psihanalizează sau îi îndoctrinează cu predici filozofice ori cuvântări patriotice. Îşi iubeşte casa, dar nu este lipit de ea. Ros de morbul vagabondajului, dispare periodic pentru diverse intervale de timp. Din nefericire, se întoarce mereu înapoi … În dragoste este adeptul romantismului siropos şi leşinat. Asta, la început, căci mai devreme sau mai târziu va scoate la bătaie un nimicitor arsenal de tocare măruntă a nervilor: toane, nazuri, îmbufnări, bombăneli, bănuieli, accese masochiste şi şantaje sentimentale.

Pe scurt, orice rac veritabil este: depresiv şi panicard, credul, ironic, zgârcit şi profitor, extrem de gelos şi posesiv

Meseria potrivită: politician sau afacerist interlop (la alegere), poet, blogger, instalator, cămătar, pitic de grădină.

Pizza magică: Quattro formaggi.

Medicamentul norocos: alcoolul

Cele mai frumoase MODELE de unghii pentru primăvara 2017

Dimensiunea medie a penisului este în creștere! Cel puțin, așa arată studiile…

Ce boli determină ALBIREA PREMATURĂ a părului

LEU (23.07-22.08)

Planeta dominantă: Soarele, astrul egoismului şi îngâmfării.

Animalul sacru: pupăza

Personalitate: Leul este un lider înnăscut şi, ca toţi liderii, se înalţă strivindu-i pe cei cu mai mult bun-simţ decât el. Subordonaţii îi
acordă respectul cuvenit, dar l-ar strânge de gât cu maximă plăcere.

Ambiţie! Ca nimeni altul. Consideră că a atins poziţia cuvenită doar atunci când nu mai are vreun loc alb pe cartea de vizită. Se iubeşte atât de mult pe sine încât îşi pupă oglinda de câte ori se crede singur. Este aşa de obsedat de onoruri că, dacă primeşte o cupă la campionatul de şotron, e în stare să umble cu ea atârnată la gât, să vadă lumea cât de grozav este. Atrage atenţia în orice adunare: fie este cel mai înzorzonat personaj, fie aruncă cu banii în toate părţile, fie poartă o armă. Pozează tot timpul, doarme pe stânga fiindcă profilul drept îl avantajează mai mult şi arată cu degetul mijlociu ca să-şi expună mai bine diamantul de multe carate. În dragoste, este la fel de înflăcărat ca un furnal şi la fel de discret o trompetă cu amplificator.

Pe scurt,  orice leu veritabil este: egocentric şi îngâmfat, auto-caracterizat cu fermitate ca fiind un om fără niciun fel de defect, lăudăros, dominator, narcisist, convins că Pământul nu se poate învârti fără el

Meseria potrivită: împărat, şef de bloc, portar de hotel, dresor, hingher, şef simplu

Pizza magică: Quattro stagioni.

Medicamentul norocos: toxina botulinică.

Dacă partenerul tău îți spune ASTA, sigur te ÎNȘALĂ

Ce lipsește din garderoba ta pentru a fi în pas cu moda lui 2017

TREBUIE SĂ O AI! Gențile din paie, must-have-ul VERII 2017

FECIOARĂ (23.08-22.09)

Planeta dominantă: Mercur, planeta trăncănelii şi a isteriilor.

Animalul sacru: ciocănitoarea

Personalitate: Zodiacele critică spiritul critic al fecioarei, punând-o astfel într-o situaţie critică. Cum, pe deasupra, fecioara mai e şi metodica
punctuală şi perfecţionistă, sfârşesc prin a-i scoate pe toţi din pepeni.

Obsedată de igienă, detalii şi clasificări, este capabilă să caute bacteriile cu lupa, să frece duşumelele periuţa sau să pună rufele în
maşina de spălat nu doar pe culori, ci şi ordine crescătoare şi alfabetică. Miroase enervant de curat şi se leagă spiritual de cânii şi pisicile din cartier, câteodată îi şi adoptă. Fecioara este o fană a listelor, tabelelor şi regulamentelor pe unele subpuncte, care, în loc să-i simplifice, îi încâlcesc teribil existenţa.

Pe scurt, orice fecioară veritabilă este: mereu ocupată cu o mie de nimicuri sau să-şi bage nasul unde nu-i fierbe oala, tipicară, ipohondră,, cicălitoare, cărpănoasă, maniacă, absolut necesară, din păcate. În dragoste, are căldura unei frapiere şi fantezia unui birocrat, ar spune gurile rele.

Meseria potrivită: analist politic, avocat, CTC-ist, agent de dezinsecţie, veterinar la ferme de ovine, sora medicală (sau frate).

Pizza magică: cu extra-mozzarella

Medicamentul norocos: toate, fără excepţie

Schimbare SPECTACULOASĂ de look a lui Sebastian GHIȚĂ! Cum arată acum fugarul

MITURI despre diabet

2 Condimente pentru SCĂDEREA glicemiei

BALANŢĂ (23.09-22.10)

Planeta dominantă: Venus, planeta trândăviei şi lascivităţii.

Animalul sacru: bibilica

Personalitate: Balanţa are certe înclinaţii intelectuale, utile în studiul aprofundat al programului tv, şi un înalt simţ artistic, reflectat în flerul
cu care-şi asortează pantofii cu lenjeria. Plină de graţie şi eleganţă, umblă cu nasul pe sus, strâmbând suveran din el la orice încălcare a
etichetei. Se zice că adoră confortul şi armonia, ceea ce în traducere liberă înseamnă că este leneşă şi n-are principii ferme.

Despre Balanţă se mai spune că este o bună colaboratoare şi sfătuitoare: în orice problemă, expune câteva zeci de soluţii, ca apoi să-l lase pe celălalt să decidă. Cât despre vestitul ei echilibru, cel mai în măsură să comenteze ar fi psihiatrul care o tratează. În lipsa lui, se acceptă şi mărturiile apropiaţilor, adânc îngrijoraţi de viteza cu care-şi schimbă părerile şi de costurile mărite ale dulciurilor pe care le înghite atunci când e deprimată. Cel mai de seamă lucru din viaţa ei este dragostea, subiect bogat în detalii picante, prea indecente ca să poată fi relatate.

Pe scurt,  orice balanţă veritabilă este: leneşă şi mincinoasă, superficială, încrezută, instabilă, zgârcită

Meseria potrivită: agent matrimonial, arbitru, escortă, gigolo, testator de hamace, rentier.

Pizza magică: Capricciosa.

Medicamentul norocos: gelul anticelulitic.

Cum identifici MIEREA CONTRAFĂCUTĂ

OTRAVA care se vinde la liber în marile magazine. Culmea, românii chiar apreciază acest produs!

Până acum, am tăiat GREȘIT avocado. Iată cum se taie corect

SCORPION (23.10-21.11)

Planeta dominantă: Pluto, planeta obsesiilor şi paranoiei.

Animalul sacru: vipera

Personalitate: Scorpionul are foarte mult magnetism personal: atrage cuiele ruginite, cutiile de conservă, dramele şi ghinioanele. Are emoţii intense, idei fixe şi puterea de a deochea. Este atât de încordat, încât dă impresia că suferă, iar încordarea lui face să se defecteze obiectele din jur. Chiar şi cei apropiaţi sunt profund afectaţi, de unde şi bafta pe care o are la moşteniri.

Ştie ce vrea, dar caută să obţină totul pe căi ocolite. E genul care mai bine îşi otrăveşte duşmanul decât să-i dea un pumn în nas. Paranoic, vede peste tot pericole, intrigi şi conspiraţii. Asta nu-l împiedică să umble cu fitile şi să-i manipuleze pe ceilalţi. Îi consideră prieteni doar pe cei de care se poate folosi, iar prietenii n-au încredere în el, fiindcă ştiu că n-are mamă, tată sau scrupule, şi atacă subversiv, sub centură. În dragoste, este un narcisist, frustrat, gelos şi posesiv, care-şi scoate din minţi perechea cu bănuielile şi cu
gusturile lui anormale.

Pe scurt, orice scorpion veritabil este: încăpăţânat, indiscret, gelos şi posesiv, insensibil, crud şi răzbunător, ipocrit

Meseria potrivită: detectiv, medic legist, pândar, scafandru, vânător de fantome.

Pizza magică: Siciliana.

Medicamentul norocos: extractul de mătrăgună.

Alimentul din DIETA JAPONEZĂ care te ajută să slăbești chiar și 2 kilograme pe zi

ALIMENTAȚIA îți influențează mirosul corporal. VEZI ce plante te ajută să ai un miros plăcut

Alimentele care devin TOXICE dacă le încălzești

SĂGETĂTOR (22.11-21.12)

Planeta dominantă: Jupiter, planeta exceselor şi a glumelor proaste.

Animalul sacru: grangurul

Personalitate: Săgetătorul este un inconştient optimist, a cărui specialitate este datul cu bâta în baltă: scoate perle după perle cu un aer
de savant atotştiutor, face glume proaste şi râde tot timpul fără rost. Este un snob care-şi poartă hainele cu etichetele pe-afară. Promite marea cu sarea, dar când trebuie să-şi ţină promisiunile este lovit de amnezie.

Adoră maşinile, pe care le conduce cu plăcere şi cu mare viteză, în cei mai falnici pomi de pe marginea drumului. Dacă nu le conduce el, face orice pentru a sta pe locul de lângă şofer. Fiindcă se crede cel mai bun în toate, se bagă în bucluc şi trece razant pe lângă dezastre. Scapă însă cu bine, căci beneficiază de clauza berzei chioare, care i-a fost acordată pentru a nu rămâne horoscopul cu doar 11 zodii. Când se îndrăgosteşte, iubeşte cu foc, din toată inima. Problema e că, având o inimă foarte mare, alesul sau aleasa se poate trezi într-un ventricul teribil de aglomerat.

Pe scurt, orice săgetător veritabil este: mincinos profesionist, leneş, beţiv, snob, glumeţ până la capăt, chiar şi atunci când dă maşina peste el, inconştient

Meseria potrivită: parlamentar, stomatolog, sociolog, pocherist, paraşutist, turist.

Pizza magică: Hawaiana.

Medicamentul norocos: laxativele

Cea mai frecventă GREȘEALĂ pe care o fac credincioşii în Biserică

INCREDIBIL! De ce NU este indicat să ai o relație cu un milionar

Iată ce scrie în BIBLIE despre preludiu și pozițiile sexuale. ”Să nu vă lipsiţi unul pe altul de…”

CAPRICORN (22.12-20.01)

Planeta dominantă: Saturn, planeta parvenirii şi anchilozării.

Animalul sacru: catârul

Personalitate: Capricornul e un parvenit planificat, care se chinuie să ajungă în moţul ierarhiei şi-şi urmăreşte interesele cu îndârjire de
buldog. Perseverenţa cu care merge pe drumul stabilit arată că de fapt nu are alternative sau alte bucurii în viaţă. Încăpăţânarea lui este
monumentală – mai mare ca a Berbecului şi a Taurului, care sunt, totuşi, nişte vietăţi relativ normale. Şi la capitolul rezistenţă stă bine – în
cazul unui cataclism planetar s-ar număra printre puţinii supravieţuitori, alături de şobolani şi insecte.

Grozav de suspicios şi sigur că nimeni nu e mai competent ca el, n-are somn dacă nu controlează totul. Deţine un stoc impresionant de temeri şi complexe pe care, fiind foarte orgolios, face eforturi să şi le mascheze. De aici, o permanentă încordare, care-i dă aerul cuiva care a înghiţit o coadă de cazma … fiind din cale-afară de plictisitor, îşi găseşte greu o pereche care să-l suporte. Singurul care îl tolerează este alt Capricorn.

Pe scurt, orice capricorn veritabil este: orgolios, foarte încăpăţânat, infantil şi credul, răutăcios, mincinos, bolnav închipuit

Meseria potrivită: în asigurări, IT, liftier, călugăr, paznic.

Pizza magică: Margherita

Medicament norocos: antidepresivele.

Scapă de BALONARE cu… LILIAC!

Cum ne ajută VINUL ROȘU să NU ne îngrășăm

Te ung pe… stomac! Uite ce să bei ÎNAINTEA unei mese copioase

VĂRSĂTOR (21.01-19.02)

Planeta dominantă: Uranus, planeta convulsiilor şi ciudăţeniilor

Animalul sacru: ornitorincul

Personalitate: Vărsătorii sunt cele mai ciudate fiinţe de pe Terra, ceea ce explică frecvenţa mărită cu care sunt răpiţi de marţieni. Nu se ştie
totuşi dacă aceştia îi selectează doar pentru a le studia anomaliile sau fiindcă îi consideră o specie înrudită. Oricum, este ceva în neregulă cu
ei, deoarece au idei stranii, reacţii imprevizibile şi fac totul pe dos faţă de restul omenirii. Se spune că sunt deschişi la nou, le place să experimenteze şi au o fire independentă. Asta înseamnă că dau banii pe prostii de care n-a mai auzit nimeni, adera la cele mai fistichii diete sau curente religioase şi îi doare în cot de părerea celorlalţi.

În plus, sunt deosebit de agitaţi, ceea ce nu este bine, căci excesul de energie le permite să-şi pună în practică proiectele utopice şi iniţiativele anarhiste. Prietenii îi suportă maximum două ore, iar rudele lor migrează în alte cartiere. Cât despre dragoste, Vărsătorilor nu le este prea clar ce înseamnă … !

Pe scurt, orice vărsător veritabil este: pasionat de alcool, mereu tipicar, imprevizibil, cel mai mare risipitor, utopic, ipohondru

Meseria potrivită: futurolog, revoluţionar, basist, sudor, vânzător de gogoşi.

Pizza magică: Napoletana.

Medicamentul norocos: sedativele.

Totul despre SEX-APPEAL și cum poți să fii SEXY

SURPRINZĂTOR! Vârsta la care femeile sunt cu adevărat ATRĂGĂTOARE pentru bărbaţi

De ce FEMEILE trăiesc mai mult decât BĂRBAȚII?

PEŞTI (20.02-20.03)

Planeta dominantă: Neptun, planeta confuziei şi dependenţelor.

Animalul sacru: balena

Personalitate: Peştii sunt nişte vieţuitoare blânde şi buimace, care cred tot ce le îndrugă primul venit. În capul lor este un talmeş-balmeş de
impresii şi intuiţii, ce face imposibilă o activitate neuronală decentă, fiind incapabili să emită vreun argument logic, au devenit la rândul lor
experţi în abureală şi îmbrobodire. Se spune că sunt creativi şi talentaţi, ceea ce înseamnă că producţiile lor îi turmentează atât de tare pe ceilalţi, încât le anihilează puterea de discernământ.

Foarte sociabili din fire, se înţeleg de minune cu animalele, handicapaţii, delincvenţii şi spiriduşii de casă. Misterele şi superstiţiile exercită
asupra lor o mare fascinaţie: admiră grozav iscusinţa cu care îşi apără intimitatea monstrul din Loch Ness, iar când nu le place vremea de-afară îşi îmbracă plini de încredere hainele pe dos. Dar marca lor distinctivă este enorma capacitate de a iubi. Peştii se îndrăgostesc total şi iremediabil de cine nu trebuie, când nu trebuie sau… de câte persoane nu trebuie!

Pe scurt, orice peşte veritabil este: certăreţ şi agasant, mitoman şi trişor, speculant, aerian, superstiţios

Meseria potrivită: veterinar, fotograf. curăţitor de piscine, hipiot, medium, traficant, maistru în gaz metan.

Pizza magică: Tonno.

Medicamentul norocos: Untura de peşte.

Comentarii: